Sunetul muzicii

Cine s-ar fi gandit in anii 1700-1800 ca Mozart, Bach Bethoven se vor canta cu atata voluptate la chitara electrica? Poate doar Hortensiei Papadat-Bengescu sa-i fi trecut una ca asta prin minte cand a scris “Concert din muzica de Bach”.

Ei bine dragii mei, s-a cantat. S-a cantat si s-a trait alaturi de Bach, Beethoven, Schumann, Bizet, Brahms, Ceaikovsky si bineinteles Mozart vreme de un secol si jumatate.

Sala a fost plina, dar nu asa de plina cum m-as fi asteptat. Pacat.

Lasand la o parte chitara electrica si bineinteles Orchestra Nationala Radio despre care nu pot sa spun decat ca au fost extraordinare, am avut ocazia sa cunoastem un om fara de care nu se poate.

Este vorba de maestrul Tiberiu Soare, dirijorul orchestrei simfonice. Si cand spun fara de care nu se poate, pornesc de la premisa ca pana acum nu am inteles foarte bine rolul pe care dirijorul il are intr-o orchestra. Nu cunoscusem ce-i drept niciunul care sa dirijeze suflete.

In timpul spectacolului, avand aparatul de fotografiat la mine, si pentru ca imi placea foarte mult ce aud, ma tot intrebam cum s-ar putea fotografia sunete. Ma tot gandeam cat de rau e sa fii surd, si cum nu pot beneficia oamenii cu astfel de probleme de o asemenea minunatie muzicala. Mi-am dat seama apoi, ca mai rau e pentru cei care au urechi de auzit si nu le folosesc. Da…intr-adevar, mare pacat. Si totusi, ei au posibilitatea de-a alege, cei de mai sus nu.

Ma tot gandeam ca daca as putea sa fotografiez cumva sunetul ce bucurie as aduce celor care vor sa il asculte si nu au cu ce.

- Dar cum sa faci asta ? Ai innebunit de-a binelea, imi spuneam.

Gandul nu-mi dadea pace. Am apropiat aparatul de frunte si in obiectiv l-am vazut pe dansul. Cu putinele mele cunostinte foto si cu ajutorul aparatului care mereu ma cearta ca nu ma bucur de tot ce stie el sa faca, am incercat sa surprind sunetul. Uneori am reusit, alteori nu.

Cele cateva fotografii putin mai reusite pot spune ca se datoreaza maestrului Soare. La fel si tot ce s-a intamplat in acea seara in sala de spectacol.

Despre dansul…e tanar, inteligent, simtitor cu multa putere de munca, cu 100% din viata muzica.

Daca nu stiti sa ascultati, va poate invata in orice clipa. Daca nu l-ati vazut pana acum, va spun cu toata sinceritatea…trebuie sa o faceti. Este o muzica in sine, este un spectacol, este un miracol de om.

Maestre Soare, fara dumneavoastra chiar nu se poate !

A murit un copac

Se trezi intr-un zgomot infernal. Se ridica din pat si privi pe geam. Mai multi barbati incercau sa doboare copacul. Era copacul copilariei ei, sub care se ascundea de mama cand o chema acasa, la care fugea de fiecare data cand era certata, care o mangaia cu ramurile lui in fiecare vara cand era cald afara, cel care ii spunea buna dimineata.

Acest copac ascundea sub scoarta lui povestea atator generatii. Atatea vise de copii, atatea sperante, iubiri furate, tristeti, toate se ascundeau sub copacul acesta.

Poate stia prea multe, se gandi, si din acest motiv oamenii astia il taie. Vor sa-l omoare ca sa nu mai poata sufla o vorba despre secretele pe care ei le ascund.

Privea inmarmurita copacul cum se agatase cu ramurile de poalele cerului incercand sa ramana in picioare. Vedea toti acei oameni cum trageau de el cu forta si ura, ca si cand ar fi fost cel mai mare dusman al lor.
Copacul cazu.

A alergat repede si a luat copacul in brate.
- O sa fie bine, iti promit !
Crengile ii mangaiau crestetul capului.
- Da. Pentru mine o sa fie bine.
Siroaie de lacrimi ii curgeau pe obraz.
- De ce l-ati omorat, ce v-a facut?
- Crescuse prea inalt!

Intr-adevar… Era prea aproape de cer.

A fost...

...un weekend minunat. A reunit prieteni, carti, muzica, si multe ganduri bune. Au fost si filme care mai de care mai interesante. Nu sunt o filmomana asa ca nu pot spune daca ceea ce am vazut intra in categoria "filme bune" dar mie mi-au placut.
Fotografie, da, fotografie. A fost si multa fotografie, veselie, s-au legat prietenii, s-au dat autografe, s-au intalnit cei care se cautau de mult prin vreme.
L-am vazut si pe Eliade. Era abatut si nu mi-a raspuns cand l-am intrebat de Maitreyi a lui. Ce-o fi cu dansul?
Tot zilele astea am scris unui om foarte drag mie. Mi-a raspuns sarutandu-mi sufletul. Acum sunt mult mai usoara. Ce om minunat....
A sosit trenul inapoi. Ne-a adus usor de unde am plecat. A fost, s-a terminat.
Vrem sa mai fie!

Dor de Eminescu

"Traind în cercul vostru strimt Norocul va petrece,
Ci eu în lumea mea mă simt Nemuritor si rece."
Luceafarul

Astazi se deschide editia Bookfest 2009. Zilele astea ne putem da intalnire cu scriitori si carti de valoare, ne putem cufunda in lectura din cap si pana la picioare.

Imagine de ansamblu:

Trenul opreste in statie. Nimeni nu stie de unde vine si incotro se duce. Nu este afisat pe nici o tabela cu mersul trenurilor. Este atat de vechi si ruginit....Parca nu-ti vine sa te sui. Unii dintre noi se grabesc foarte tare si isi asuma riscul sa piarda cateva ore in cazul in care drumul este gresit. Ne urcam. Un somn puternic ne cuprinde de cum porneste. Inchidem ochii parca pentru o secunda. Uitam complet unde trebuie sa ajungem. Ne trezim buimaci cand conductorul anunta sfarsitul calatoriei.

Complexul Romexpo. 5 zile si 5 pavilioane dedicate rafturilor de carte. Lume multa dar foarte putina.

Aici se intalnesc oameni si ideii, viata cu moartea, trecutul cu prezentul si viitorul.
Se fac lansari de carte. Scriitori ai zilelor noastre tin discursuri de prezentare. Se vorbeste mult si se citeste si mai mult. Se discuta si se impartasesc idei si pareri despre arta si cultura.
Daca iti lipsesc, poti sta pe canapea la o discutie tete-a-tete cu Eliade si Maitreyi, cu Eminescu si Veronica, cu bunul si actualul Caragiale sau poti asculta cum ploua lin cu Bacovia.
Este o lume rupta de ziua de azi, este o bula temporala smulsa parca realitatii absurde de zi cu zi.
Oamenii vin aici sa-si hraneasca sufletele. Pentru cateva momente trupul devine doar mijlocul de transport al sufletului, este sticluta in care se odihneste inchisa bine esenta.

Se simte un miros puternic de simtaminte, adie o rafala de vant al cunoasterii, se aud file de timp intorcandu-se cu seninatate. E aer curat si miroase bine.

Avem nevoie de carte.

Unde se desfasoara o actiune importanta

… poate însemna fie arta, fie clădirea în care se desfăşoară spectacole de teatru.
În sens figurat, teatrul reprezintă un loc în care se desfăşoară o acţiune importantă.

Asa incepe descrierea facuta pe Wikipedia pentru ceea ce se numeste teatru.

Asadar orice loc sau actiune importanta se numeste teatru. Deci sa vedem, cam care ar fi cateva locuri din viata noastra de zi cu zi unde se petrec lucruri importante:

- parlament – aici o multitudine de marionete isi fac numarul in fiecare zi pentru placerea si intru increderea populatiei.

- presa – aici deja e circ cred.

- televiziune – dand in fiecare seara de pe un canal pe altul vad o multime de lucruri fara de care nu putem trai, de la manele si manelisti care nu cunosc numele presedintelui tarii, pana la telenovele din care poti cu usurinta sa inveti cum trebuie sa te porti in societate si filme de duzina in care violenta e in floare, caci cine stie cand te supara cineva si ai nevoie.

- in mijloacele de transport in comun, unde lumea se cearta ca la piata pentru o atingere neatenta, sau personale, unde incepatorului din fata i s-a oprit motorul chiar cand culoarea semaforului era verde; asa ceva nu se face, ce fel de incepator este el…merita o bataie buna.

- la seviciu – observati cum colega noastra nu se imbraca in haine Versace si nici nu se duce la hair stilist; ba mai mult, cand pleaca acasa citeste. Asta e lipsa de respect.

- la terasa (in Cismigiu sau oriunde altundeva) – cand, dupa jumatate de ora de stat la masa, esti anuntat ca trebuie sa-ti consumi mai repede bautura pentru ca masa e rezervata cam asa in 15-20 de minute de clienti importanti.

- acasa, caci deh…diferentele dintre generatii, cultura si financiare isi spun cuvantul.

In concluzie cam peste tot in jurul nostru este teatru. Uneori luam parte la piesa, alteori privim stersi scenele ce se deruleaza inaintea ochilor nostri.

Ce bine ca inca mai exista cladiri pe a caror sigla scrie specific „Teatrul ….”. Aici intri mai mult sau mai putin entuziast de ce are sa se intample. Se inchid usile, se stinge lumina, bate gongul si incepe. Niste oameni imbracati, sau aproape dezbracati, dupa cum situatia o cere, interpreteaza roluri care ne fac sa radem si uneori, sau doar pe unii dintre noi, sa plangem. E un joc de-a rasu-plansu’. Ne distram, ne simtim bine, admiram costume, machiaje, voci, aplaudam. Nu ne dam seama ca unele personaje ne seamna; parca am fi noi. Unele dintre situatii ni s-au intamplat deja, altele urmeaza sa ni se intample, iar peste altele am trecut pur si simplu cu vederea. Dupa o ora si jumatate sau doua, piesa-i gata. Actorii vin pe scena tinandu-se prieteneste de mana. Publicul aplauda.

Nici nu stiti ce minune s-a intamplat. Priviti atent in ochii lor, in ochii umezi ai actorilor.

Se aprinde lumina, se deschid usile. Suntem eliberati! Putem iesi din nou in lume!

Va multumim pentru parfumul de esente tari imprastiat in intreaga sala, pentru ochelarii invizibili pe care ni i-ati pus pe nas pentru ca ati constatat ca nu vedem lumea foarte clar, pentru lectia de viata oferita.

Va multumim domnilor actori!

Ne vedem la toamna!

Avem cultura la jumatate de pret

Editura Humanitas. O taraba ambulanta.
Avem cultura. Cine mai doreste, cine mai pofteste...? Cultura cu doar 9.99 lei. Pleci in vacanta? Ia si cartile cu tine, poate iti folosesc. Nu rata promotia verii. Numai astazi, numai pentru tine!!! Cumperi doua, primesti trei!

Ionele....auzi ma ca se vinde ceva. Hai si noi sa vedem ca cica e cu reducere.

- Ce se vinde aici doamna?
- Carti domnisoara. Ce anume stil v-ar interesa? Poate va pot recomanda ceva.
- Carti? Hmm... Una cu multe poze as vrea, cu tinute ce se poarta vara asta, ca deh, trebe sa fiu si io in pas cu moda. Altfel nu ma mai iubeste Ionel.
- Revista vreti sa spuneti. Noi aici tinem doar carti. Si majoritatea n-au poze. :(
- (dezamagire) Dar eu n-am timp sa citesc carti. Eu trebuie sa ma ocup de mine. Doar v-am spus ca trebuie sa arat bine pentru Ionel. Si nici n-am unde sa le tin.
- Cum unde, in biblioteca.
- Da ce credeti ca mai e ca pe vremea dumneavoastra? Si daca as avea asa ceva cum ar arata toate cartile alea multicolore una langa alta la mine in casa?
- Asa e, nu mai e ca pe vremea mea....
Totusi, fata nu se indura sa plece fara sa-i faca o intrebare prietenului ei.
- Ionele...uite mah, doamna are carti. Si sunt la reducere... nu luam si noi cateva?
- Ce sa facem cu ele?
- Sa le citim, sa mai aflam si noi cum era lumea pe alte timpuri.
- Lasa ca-ti povestesc eu.
- Pacat...erau la reducere.
Pleaca.

Seara, dupa o zi intreaga de stat in soare, si doar cateva carti vandute.

Femeia strange cartile. Trebuie sa mearga acasa si are un gust foarte amar. N-a avut noroc azi. N-a avut noroc nici ieri si nici alaltaieri.
Ia cartile si le aseaza cu grija in cufar. A terminat cu asta isi spune.
Inchide bine cufarul.
Avem internet.

Primul Post

1,2,3,4,5,6,7,8,9,10 .... cine nu e gata il iau cu lopata.
Asa incepe jocul cu timpul. El se ascunde de noi , pana numaram la zece, si noi trebuie sa il gasim. Cand ii vine lui randul, se ascunde atat de bine inacat cu greu reusim sa ne intalnim cu el, iar atunci este mai mult intamplator. Si uite asa, timpul, este cel mai bun prieten si in acelasi timp cel mai mare dusman al nostru. E omniprezent desi nu intotdeauna tine cu noi. E singurul care pleaca dar si singurul care ramne.

Am decis astazi sa-mi fac un blog, de fapt am decis sa va fac un blog, pentru ca am auzit eu ca din cei 22.000.000 de locuitori ai Romaniei (din care multi sunt evident departe de tara) numai fabuloasa suma de 3.000.000 cumpara carti. Din acestia se pare ca jumate nu cumpara decat volume utilitare . Deci ramanem cu 7% oameni care cumpara carti. In acelasi timp 35% din populatie foloseste internetul iar acest procent este in crestere. Avand in vedere ca numele nu mi-e cunoscut si mai mult decat atat nu m-as putea inscrie in beletristica de voiaj ce rost ar fi avut sa scriu o carte?

Si pentru ca sa intelegeti mai bine, acesta va fi un blog despre frumos. Si frumos poate fi orice consider eu sau oricare dintre voi, asa ca orice comentariu este acceptat. Cati dintre noi au intrat intr-o sala de teatru? Si cati fac asta de atatea ori pe cat si-ar dori? Cati dintre noi se uita la emisiuni cu rating exploziv? Si cati rateaza un club de fitze?
Ei bine acest blog va fi o piesa de teatru in egala masura pentru noi toti. Aici fiecare are libertatea de a alege pentru el daca vrea sa fie spectator, artist, sau e prea obosit si merge la culcare. Toti insa, de la primul la ultimul, suntem atat scenaristi cat si atristi pe scena vetii.
Promit sa incerc, si sper sa reusesc macar pe jumatate, sa nu impart lumea in doua, sa nu arat cu degetul, sa acord tuturor prezumtia de capabilitate si sa ne tratez ca apartinand aceleiasi specii.

Asadar, acestea fiind zise, va doresc sa savurati mancarurile gatite cu drag special pentru voi pentru ca voi dragii mei sunteti cei mai de seama musafiri pe care ii am din intreaga lume.
Simtiti-va bine!