In ultimele zile am participat la un eveniment mai putin fericit. M-am dus acolo cu gandul sa privesc lucrurile oarecum detasat, intelegand ca asta este normalitatea petrecerii lucrurilor pe lumea asta. Trebuie sa spun ca n-am reusit acest lucru decat pe jumatate.
Cu ochiul care a vegheat lucrurile din afara am putut sa admir, pentru prima oara in mod real, traditiile dintr-un loc aparent uitat de lume. Ritualurile sunt crezute si respectate cu tarie de oamenii locului. Aici nasterea, casatoria, botezul si moartea sunt ocaziile de sarbatoare pentru oamenii a caror principala grija este munca pamantului. Rangul de "mamaie" sau cel de "'tusa" sunt dintre cele mai inalte, mai ales cand persoanele sunt numite asa de cei din afara familiei.
Tocmai aceasta constructie, pe evenimentele cruciale din viata omului, alcatuiesc indepartata, mirifica si usor neinteleasa viata a satului romanesc.
Din pacate, in satul acesta nu trece aproape nici o saptamana fara sa aiba loc vre-o inmormantare. Nu cred insa ca acesta este un aspect diferit fata de alte parti. Fenomenul este cat se poate de usor de inteles: cei tineri au plecat spre orase de acum 20-30 de ani, in urma au ramas parintii pe a caror chipuri anii au sapat brazde adanci. Desi suntem obisnuiti sa credem ca ei, parintii, sunt de nestavilit sa nu uitam ca timpul intotdeauna invinge.
Si uite asa, singura ulita asfaltata din intreg satul este cea care duce la cimitir.
In alta ordine de idei, nu mi-am dat niciodata seama pana acum cum un astfel de eveniment iti poate umple fiinta. Am crezut intotdeauna ca nu e nimic mai mult decat o adunatura de vorbe greu de suportat pentru cei care raman in urma omului respectiv, pentru ca el oricum nu mai simte nimic. Dar sa te bucure?
A venit timpul sa aflu ca acesta este unicul moment in viata care iti poate face cu adevarat cinste, in care vezi cat se poate de clar ce ramane in urma ta, este momentul care decide daca ramai in amintirea si sufletul oamenilor pentru ceea ce ai fost , categorisit drept betivul ala, daca urmeaza sa fii uitat sau daca lumea isi va scoate mereu palaria in fata ta.
Ei bine, in acest moment , cea care a fost Ioana, sora, mama, bunica si sotie, a primit garantia ca va ramane in inima oamenilor ca mamina pentru unii si prietena pentru altii.
De la ea eu una am invatat lucruri pe care nu ma gandeam vre-o data ca am sa le cunosc. Am inteles ca e bine sa dai o bucata de paine atat infometatului cat si bogatului fara sa ceri nimic in schimb, sa-i fii mama si bunica amaratului; m-a facut sa simt notiunea de frati, desi eu nu am avut niciodata (aici le multumesc si celorlati patru frati ramasi in viata); am inteles cum este ca atunci cand esti necajit sa razi din tot sufletul si sa te bucuri cu cei de langa tine, fara sa lasi sa se vada vre-o urma de durere, mi-a aratat cum e sa crezi cu toata fiinta fara vre-o urma de indoiala, si in fine.. am vazut ce inseamna cu adevarat a-ti duce crucea cu fruntea cat se poate de sus.
Si da, dupa toate astea, pot sa spun ca ma simt un om cu adevarat bogat pentru ca am avut ocazia sa o cunosc pe mamina Ioana.
No comments:
Post a Comment