Tablou

Cerul senin ne priveste chiar acum cu intelepciune. Se uita la noi si intelege. Vede, aude , simte.... Ne tolereaza asa cum suntem. Oare i-o fi usor?

Nu, sigur nu ii e usor.

In fiecare seara ne spune ca e suparat pe noi. Face asta pe toate caile, de la fascicule luminoase, semnale auditive cutramuratoare si…ploua. Cerul plange in fiecare seara. Vrea sa ne spele de rele.

E prima dimineata aparuta ca o boare dupa o sumedenie de nopti si vise.

Ne aruncam fara cunostinta in albastrul imens cautand o raza de soare care sa ne incalzeasca sufletele de gheata.

Parinteste bolta ne cuprinde cu bratele sale. Ne arata fire de iarba de-un verde violent de crud, fire fragede care ne asteapta talpile sa le mangaie. Se vad pete colorate pe ale caror petale firave picuri de roua se odihnesc asteptand parca buze fierbinti sa se racoreasca cu prospetimea lor.

Pasari se zbengiuesc printre ramurile copacilor vesele ca a inceput o noua zi. Au putine zile astfel incat se bucura cu toata fiinta de fiecare raza de lumina, de fiecare rasarit care li se arata in fata ochilor.

In zare, un cal alearga liber spre orizont. E naravas. Pieptul puternic impune respect. Narile sufla cu putere, coama se dezmiarda in vant, copitele lovesc pamantul cu putere de parca ar vrea sa calce in picioare toate pacatele lumii. Ce bine ar fi ….