Masca

L-a lovit fara sa vrea pe o strada de obicei pustie. Era miezul noptii si in loc sa fie intuneric bezna, in capatul strazii se vedeau mii de lumini. Barbatului ii cazu cutia pe care o cara in brate si tot continutul se imprastie pe jos.

- Imi cer scuze domnule, ii spuse. De la atatea blituri nu v-am vazut.

Se apleca sa-l ajute sa-si stranga lucrurile. Era clar ca erau ceva lucruri de birou.

- Domnule dar....v-au dat afara de la serviciu?
- Da, raspunse barbatul adunand manios lucruile de pe jos.
- Cred ca va pot ajuta eu. Uitati aici numarul meu de telefon. Ii intinse o carte de vizita.

Barbatul lua cartea de vizita si ridica pentru prima oara capul. Un zambet larg i se citi pe chip. Incoltise speranta.

- Iulian? Tu esti! Ce bine imi pare ca te vad, exclama dintr-o data la vederea celui care il ajuta
- Dar dumneata cine esti, ca eu nu te cunosc?
- Cum, sunt eu Ticu, prietenul tau din copilarie. Nu-ti mai aduci aminte cum trageam cu prastia dupa vrabii? Si mai tarziu cand ne-am facut mai mari faceam planuri despre cum unul sa tina fetele de vorba si celalalt sa le ridice fusta cand nu sunt atente...
- Nu te-am vazut in viata mea. Intelegi? Eu nu te cunosc pe dumneata!

Dezamagit si usor confuz barbatul isi ridica cutia si pleca spre casa. In urma lui auzi un strigat:

- Sunati-ma! O sa va ajut cu cea mai mare placere.

(in tot acest timp blitzurile nu se oprira)

A urmat apoi o lunga si dureroasa asteptare. Pana cand intr-o zi melodia telefonului rasuna in toata casa.

- Credeam ca n-ai sa ma mai suni. Iarta-ma!
- Nu-i nimic. Ce bine ca ne-am reintalnit. Asa m-am bucurat...
- Imi cer scuze dar trebuie sa plec. Sunt asteptat. Va pot suna eu?
- Sigur....

Omul face brandul sau brandul face pe om?