Batrânii spun....

.... ca apa trece
Si spun ca pietrele ramân
Dar lucrul altfel se petrece
Pe vechiul nostru glob batrân.
Ca piatra, orisicât de tare,
Se macina, si trece stând,
Iar peste trista-i macinare,
Doar apele ramân curgând!

Se spune ca timpul le rezolva pe toate. Dar cum, cand timpul doar trece? Trece si nu se opreste indiferent cat l-am ruga sau cata nevoie am avea de el.
Uneori insa, numai atunci cand vrea, ne acorda ascultare. Atunci, pentru cateva minute, sau poate ore, se opreste. Atunci capata o dimensiune aproape imperceptibila. Clipele sunt departe de propria existenta, sunt momente pe care, desi le simtim mai amplu decat ne putem aduce aminte ca am fi cunoscut vre-o data, desi fac parte din umila noastra fiinta, orice logica demonstreaza inexistenta lor.
E ca atunci cand pleci cu zece minute mai devreme la serviciu si pe drum te opresti sa bei o cafea. Iti continui drumul linistit catre birou. Ajungi acolo, gasesti scaunele goale, te uiti surprins la ceas si iti dai seama ca e cu exact zece minute mai devreme de inceperea programului. Juri ca ai stat pe un scaun si pret de cateva minute ai baut una dintre cele mai bune cafele din viata ta. Si atunci....unde e timpul? Unde a zburat?
Te-ai jucat de-a v-ati ascunselea cu el si l-ai pacalit o vreme, ascuns in spatele unui curcubeu. Ai reusit sa gasesti o bucla temporala.
Ce s-ar fi intamplat daca te-ai fi innecat cu cafeaua iremediabil? Ai fi murit si ti-ai fi continuat linistit drumul spre birou?
N-ai sa stii niciodata de fapt ce s-a intamplat.
In urma nu ramane decat credinta noastra ca nu a fost o iluzie, ca lucrurile s-au petrecut intr-o anumita ordine si o nemarginita tristete.
Ramanem noi si fotografia din mintea noastra. O fotografie a unei fantome, o iluzie optica, un vis de primavara.