Nu inteleg pur si simplu de ce oamenii prefera sa isi traiasca o jumatate din viata in alta viata. Si cand spun alta viata ma refer la una virtuala. Adica una virtuala oficiala de tipul "Second Life", caci nu vreau sa vorbesc de existenta traficului web care a devenit deja o prezenta permanenta in viata noastra si care ne ocupa o buna parte din timp.
Nu scriu pentru ca abia acum aflu de existenta MMORPG-urilor insa scriu pentru ca astazi mi se pare ca devine o provocare din ce in ce mai mare pentru omenire.
Problema este ca usor, usor, existenta unei vieti imaginare devine constanta in viata tot mai multor oameni. De exemplu, am aflat zilele trecute ca numarul utilizatorilor acestei planete, daca imi permiteti sa-i spun asa, a crescut in numai 6 luni (poate si mai putin) de la 15 mii la peste o jumatate de milion de utilizatori.
Si cand te gandesti ca, aici pe Pamant, perioada necesara ajungerii fatului la maturitate este de 9 luni iar cazurile de gemeni sunt si asa foarte rare, dar de tripleti si alte lighioane...
Ce se intampla in Second Life din cate am auzit eu este cam ceea ce se intampla in vietile noastre de zi cu zi. Adica dupa ce te-ai urcat in naveta spatiala Web 2.0 ajungi la tine acasa in circa 30 de secunde. Aici faci cumparaturile, intri in locuinta construita chiar de tine cu ajutorul catorva prieteni, citesti presa, te tolanesti pe canapea si faci chiar un fel de sex cu iubita.
Dimineata, te trezesti te duci repede si cumperi niste Lindeni (pe care ii platesti in moneda offline dar prin intermediul online) si te apuci sa faci afaceri serioase. Daca vrei poti organiza si conferinte, te poti lupta sau orice iti trece prin cap. In plus, avantajul este ca poti sa-ti alegi singur ipostaza de second life, poti arata cum vrei tu, poti fi cine vrei tu.
Intr-un cuvant cred ca totul se reduce la faptul ca poti fi cine nu esti cu adevarat. Un model vazut de tine in filmul tau preferat din copilarie, fratele cel mare si bogat, presedintele Statelor Unite, practic oricine.
Sa vina asta oare dintr-o frustrare a zilelor noastre? Sa se traduca intr-o neputinta de a fi sau de a lupta inspre acel cineva care iti doresti sa fii?
Poate aceasta capcana sa ne prinda si sa ne rapeasca, pentru tot restul primei vieti, timpului liber, si asa putin? Si daca da...unde se face trecerea dintre offline si online? Care este limita dintre cele doua si cine suntem noi de fapt?
Nu scriu pentru ca abia acum aflu de existenta MMORPG-urilor insa scriu pentru ca astazi mi se pare ca devine o provocare din ce in ce mai mare pentru omenire.
Problema este ca usor, usor, existenta unei vieti imaginare devine constanta in viata tot mai multor oameni. De exemplu, am aflat zilele trecute ca numarul utilizatorilor acestei planete, daca imi permiteti sa-i spun asa, a crescut in numai 6 luni (poate si mai putin) de la 15 mii la peste o jumatate de milion de utilizatori.
Si cand te gandesti ca, aici pe Pamant, perioada necesara ajungerii fatului la maturitate este de 9 luni iar cazurile de gemeni sunt si asa foarte rare, dar de tripleti si alte lighioane...
Ce se intampla in Second Life din cate am auzit eu este cam ceea ce se intampla in vietile noastre de zi cu zi. Adica dupa ce te-ai urcat in naveta spatiala Web 2.0 ajungi la tine acasa in circa 30 de secunde. Aici faci cumparaturile, intri in locuinta construita chiar de tine cu ajutorul catorva prieteni, citesti presa, te tolanesti pe canapea si faci chiar un fel de sex cu iubita.
Dimineata, te trezesti te duci repede si cumperi niste Lindeni (pe care ii platesti in moneda offline dar prin intermediul online) si te apuci sa faci afaceri serioase. Daca vrei poti organiza si conferinte, te poti lupta sau orice iti trece prin cap. In plus, avantajul este ca poti sa-ti alegi singur ipostaza de second life, poti arata cum vrei tu, poti fi cine vrei tu.
Intr-un cuvant cred ca totul se reduce la faptul ca poti fi cine nu esti cu adevarat. Un model vazut de tine in filmul tau preferat din copilarie, fratele cel mare si bogat, presedintele Statelor Unite, practic oricine.
Sa vina asta oare dintr-o frustrare a zilelor noastre? Sa se traduca intr-o neputinta de a fi sau de a lupta inspre acel cineva care iti doresti sa fii?
Poate aceasta capcana sa ne prinda si sa ne rapeasca, pentru tot restul primei vieti, timpului liber, si asa putin? Si daca da...unde se face trecerea dintre offline si online? Care este limita dintre cele doua si cine suntem noi de fapt?
O sa reusim sa iesim din criza asta a geniilor neintelese?
No comments:
Post a Comment