Friday, December 31, 2010

In afara lumii


Pentru ca este ultima zi a acestui an, as vrea sa o inchei cu un articol pe care l-am citit zilele acestea si care mi se pare impresionant. Merita sa il citim si sa purtam morala in noi pe parcursul anilor ce vor veni.


Incepem sa facem pasi tot mai repezi prin viata si daca pana acum nimeni si nimic nu ne putea face macar sa ne gandim la ziua de maine, daca totul era trait "acum" pentru ca zile de "maine" vor tot fi, lucrurile incep sa se cam schimbe iar problemele, intrebarile si planurile de viitor se intensifica pe zi ce trece. Ne cautam tot mai frenetic locul. Cine, unde, cum suntem?


Iata articolul, asa cum l-am citit si eu:


"The world is a fucked up place!". Nu imi aduc aminte in ce film am auzit aceasta replica, dar e probabil ceea ce ii motiveaza pe oamenii din fotografiile lui David Monteleone, pe vissarioniti, sa isi gaseasca refugiul in afara societatii moderne, in afara sistemului concurential, in afara lumii si a obiceiurilor ei.


A
stfel de comunitati, ca aceea fotografiata de italianul Monteleone au existat dintotdeauna, de la esenieni la paulicieni, la mormoni sau martorii lui Yehova. Unii au preferat izolarea de societate, altii au continuat sa traiasca in mijlocul acesteia conform perceptelor impuse de comunitatea din care fac parte. Vissarionitii si-au urmat liderul intr-o comunitate izolata. Cat de aproape de adevar i-a dus asta, cat de liberi au devenit, cat de luminati, cat de mantuiti? Imi place extraordinar de mult ideea de a iesi in afara cercului inchis, de a evada din matricea societatii, de a deveni martor, observator. Abia din afara poti, de exemplu, vedea absurditatea necesitatii de a te lasa amprentat la schimbarea actelor de identitate sau a pasaportului. Amprentarea e o metoda de control a regimurilor totalitariste, evreii erau amprentati la intrarea in lagare, e o metoda de urmarire a infractorilor, a puscariasilor. Acum toata lumea se lasa amprentata cu o lipsa de reactie vecina cu imbecilitatea, la realizarea buletinului, a pasaportului, iar mai nou la intrarea in minunatele State Unite sau in Japonia. Ma transforma acest gen de observatii intr-un adept al unei secte sau al unei comunitati? Nu. Cred intr-un singur lucru, in libertatea interioara, iar pentru atingerea acesteia nu e nevoie sa plec niciunde; deocamdata pot doar refuza amprentarea.


Am citit de curand o definitie extraordinara a libertatii: "Esti liber atunci cand cel care observa din interiorul tau este egal cu cel care face." Si aici intervine problema, pentru ca societatea de astazi e un mediu atat de otravit, din cauza concurentei, din cauza institutiilor defecte, din cauza ambitiei, incat celui care observa, martorului, constiintei, sufletului, spuneti-i cum vreti, i s-a pus calus, a fost adormit, iar fraiele le-a preluat in intregime cel care face, cel care actioneaza, supravietuitorul, egoul. Societatea nu are nevoie de oameni spirituali, de iubire si compasiune, ci de invingatori, de concurenti feroce, care sa propulseze economia, capitalismul si ideea de tot mai mult. Societatea promoveaza dezechilibrul interior, pentru ca doar astfel poti fi condus usor.

Ideea e insa ca ego-ul nu poate exista in lipsa unui sistem concurential, in lipsa confruntarilor, in absenta dorintelor de tot mai mult, iar aici se pare ca o comunitate ca cea a visarionitilor ofera un cadru mult mai prielnic evolutiei spirituale, dar asta nu ofera nici o garantie. Nu sunt insa un adept al acestei metode. Sunt adept al constientizarii, al observatiei precise si al reactiei rapide. Sunt un adept al aducerii luminii in intuneric, al meditatiei in piata publica, al bascularii intre singuratatea auto-impusa si societate.

Imi place extraordinar de mult o scurta povestioara. Un imparat vestit si-a trimis baiatul ajuns la varsta maturitatii la cel mai mare invatat pentru a capata instruire. Dupa trei ani, tanarul a devenit cel mai erudit elev al invatatului, o adevarata enciclopedie ambulanta. Extrem de mandru, tanarul s-a intors la tatal lui, imparatul, dornic sa ii arate acestuia nivelul intelectual la care se ridicase. In momentul in care l-a vazut, imparatul, un mare intelept, nu a parut deloc impresionat si i-a cerut pe loc, sa se intoarca la maestrul lui si sa invete ceea ce nu poate fi invatat. Trist si dezamagit, tanarul a facut cale intoarsa. Cand maestrul a auzit pentru ce l-a trimis imparatul inapoi, a zambit si i-a cerut tanarului sa ia cireada de vaci si sa mearga in padure, de unde sa nu se intoarca pana ce nu va invata ceea ce nu poate fi invatat. Timp de trei ani, de dimineata pana seara tanarul s-a chinuit ingrozitor sa incerce sa ajunga la aceasta intelepciune. Nu a reusit. Dezamagit el a abandonat orice efort si a inceput sa piveasca padurea si sa asculte pasarelele. La un moment dat, dupa o lunga perioada de timp pe care nu-l mai simtea cum trecea, unei vaci i s-a facut mila si i-a spus sa se intoarca. In momentul in care maestrul l-a vazut venind, a zambit fericit: intre privirea blanda a tanarului si a vacilor nu exista niciun fel de diferenta. Ego-ul disparuse. Cel care face devenise intre timp cel care observa. Era timpul pentru a se intoarce in societate. Fara aceasta lectie te poti izola in orice fel de comunitate, dar totul va fi disfunctional in interior.

D
aca un betiv intra intr-o manastire, aceasta devine carciuma lui. Daca un calugar intra intr-o carciuma, aceasta devine manastirea lui. Nu conteaza unde ne aflam, ci ceea ce purtam in noi.



Harris Wallmen
- Editorial, Photo Magazine, nr 58, decembrie 2010-ianuarie 2011 .

Tuesday, October 19, 2010

Face - book

Am primit astazi un e-mail care a fost foarte pe gustul meu. Nu stiu exact cui ii apartin cele scrise (era un Fw:Fw:Fw:Fw:Fw:), insa il/o voi cita in cele ce urmeaza cu cea mai mare placere.

Viata lui Eminescu ar fi fost cu totul alta pentru ca nu ar mai fi avut nici o legatura cu Veronica Micle. Ar fi vazut pe profilul ei de Facebook ca e “in a relationship” si nu s-ar mai fi combinat cu ea. Maximum, i-ar fi dat like la vreo 2 poze.

“Miorita” nu ar mai fi existat pentru ca baciul moldovean ar fi intrat la banuieli cand vedea ca “baciul ungurean and baciul vrancean are now friends”.Si mai mult ar fi sesizat complotul vazand ca acestia doi ar fi dat like , plini de invidie la numarul de oi pe care el le avea in Farmville.

Chiar daca turcii erau “cata frunza , cata iarba”, Oamenii lui Mihai Viteazu ar fi fost mai multi.Ostenii nu ar mai fi fost chemati cu buciumul la lupta ci ar fi primit absolut toti, in timp util, urmatorul mesaj :”Mihai Viteazul invited you to join Calugareni fight”

“Tripla Alianta” s-ar fi format mult mai simpu..prin “send friend request”

Saturday, October 2, 2010

Saturday, September 18, 2010

Intrebari de Sambata seara


Deunazi, dupa ce am discutat ceva vreme cu niste prieteni daca sa facem sau nu rezervare la restautrantul la care vroiam sa mergem, ne-am hotarat cu totii ca e mai bine sa facem. Zis si facut, unul dintre ei a pus mana pe telefon, a facut rezervarea, l-am auzit, apoi dintr-o data paru foarte confuz. Dupa ce a inchis era in continuare mirat. L-am intrebat ce se intamplase...

- Am o rugaminte la dumneavostra... Va rog mult ca deseara sa nu veniti in pantaloni de trening! Asta mi-a spus domnul cu care tocmai am vorbit. Dar e ok, avem rezervarea.

Acum, gandindu-ma retrospectiv la cele intamplate, imi dau seama de incurcatura creata si in minntea mea. Nu prea stiu cum sa o iau. Sa ma simt frustrata ca mersul in pantaloni de trening la restaurant (si accesoriile acestora- lantul de aur de la gat, gros de o palma, maieul alb care sta sa plesneasca pe mushii umflati cu pompa precum pieptii de pui din vitrina unui super-market, sapca de pe cap si BMW-ul din care se aud sunete disperate de manele ) e ceva care se intampla frecvent in Romania sau sa ma bucur ca cineva ia atitudine refuzand discret un astfel de prototip?

Wednesday, September 8, 2010

Thursday, September 2, 2010

Casute cu miros de povesti la feresti


Se plimba linistit in prima dimineata insorita din acel an pe strazile abrupte. Piatra cubica se intindea cat vedeai cu ochii peste toate suisurile si coborasurile din oras dand un aspect medieval tacerii. Ce sanius trebuie sa fie aici iarna, isi spunea in sinea sa.

Cate un nor trecator se scurgea pe dinaintea ochilor netezindu-i fruntea. In trecerea sa creiona munti de gheata lasand cate o umbra de mirare pe obraji lui. Scutura grabit din cap de parca ar fi vrut sa arunce cat colo timpul ce tocmai patrunsese brutal, o data cu vaporii de roua, in toti porii sai.

Continua sa coboare pe stradutele inguste pe care aievea se amestecau aproape de perfectiune mirosul lemnului ars cu aroma celui proaspat lacuit. Un motan, singurul pe care-l vazuse pana atunci, statea tolanit la soare cu capul lenevind, aproape atarnat, pe o bordura si asa nu prea inalta. Desi era cea mai mare felina despre care avea cunostinta ca s-ar numi pisica, cu labutele mari cat ale unui caine si mustatile lungi cat firele lui de par (si nu era deloc proaspat tuns), s-a aplecat si si-a permis sa-l mangaie pe Morocanos de cateva ori pe blanita moale si roscovana.

Se ridica apoi pentru a-si continua trecerea prin orasul aproape adormit. La fereastra de peste drum, printre draperiile prinse la marginile ferestrei se putea observa o floare rosie care inspira atat de multa viata incat considera ca trebuia fotografiata. Isi scoase aparatul foto si incadra cat mai estetic cu putinta casa alba cu geamurile largi, aflata usor in panta pe strada singuratica. Avu grija ca floarea sa fie incadrata perfect in centrul fotografiei. Focusa si … click! Tabloul e gata!

Nu-si putu stapani insa dorinta de a se apropia si curiozitatea de a vedea ce se afla inauntrul casutei atat de luminate. Cu pasi grabiti s-a apropiat de marginea pervazului. O data ajuns admira scara interioara ce serpuia catre etajul superior, apoi camera, deloc mare dar extrem de ingrijita si aerisita. Peretii albi si mobila din lemn de brad faceau ca lumina sa se reflecte peste tot.

- Buna dimineata straine! se auzi un glas de femeie. Eu sunt Astrid!

In coltul indepartat al casei observa o silueta feminina ce se ridica dintre asternuturile albe si se indrepta goala pasind ca un fulg spre fereastra. In razele soarelui parul ii stralucea atat de puternic iar obrajii imbujorati dadeau culoare tabloului cu iz de iarna. Sanii jucausi se ascundeau dupa cele doua suvite de par ce-i atarnau peste umerii goi lasandu-i sternul dezvelit, pregatit sa fie strapuns de razele soarelui.

Ochii ei albastri ii dadeau senzatia unui peste zbatandu-se intr-o plasa pescareasca in apele inghetate ale Nordului. Cu o singura miscare deschise geamul iar mana ei ii atinse obrazul cu caldura, lasand sa il strabata fiori reci pe sira spinarii. Atunci stranse mai tare aparatul in mana dreapta, care incepu treptat sa tremure frenetic, in timp ce mana stanga o duse usor timid catre soldul ei, fara sa o atinga insa.

Ea ii zambi si desi nu spunea nimic, intelesese ca il invita inauntru. O muzica a caror cuvinte nu le intelegea se auzea din camera alaturata. Geamurile se inchisera dintr-o data in urma lor.

Cu grija Astrid il lua de mana si incepura sa danseze, la inceput mai sacadat si din ce in ce mai lin, alintand cu talpile goale valurile. Cu privirea adanc pierduta in ochii ei ii urma fiecare pas. Se simtea atras tot mai in larg ca si cand centrul oceanului ar fi fost un magnet. Mirosul fin de alge si sare le patrundea in adancul sufletului. Vantul se juca, uneori mai bland, alteori mai aspru, cu parul ei blond care ii dezvelise in intregime trupul alb lasandu-l pur ca un miracol. In jurul lor marginile Universului pareau ca zidurile inverzite ale unei fortarete, asezate parca acolo intru imbratisarea lor. Se facea tot mai frig , norii erau tot mai aproape, iar albul devenea tot mai alb.

- Lipeste-te de mine Andrei!

Wednesday, June 30, 2010

Trendy Madame

"Curelele late, pantofii nude, rochiile mulate si foarte scurte in nuante aprinse, sacourile de toate culorile si formele, salopetele, pantalonii scurti din denim sunt numai cateva elemente esentiale din garderoba acestei veri. Vedetele si-au achizitonat deja aceste piese vestimentare." (newsletter Acasa TV cu care nu stiu cum m-am captusit dar care se comporta ca un paduche - se inmulteste de mai multe ori pe minut decat pot eu sterge)

Proportii de vedeta :

- Masori 1.5 m din crestetul capului pana in varful degetului mare de la piciorul drept;
- Talie: 100 cm, ca sa aiba ce marca cureaua lata (pusca vedem noi ce facem cu ea);
- Bust: inexistent, rochia se muleaza ceva mai jos insa trebuie aleasa cu un decolteu adanc pentru a pastra senzualitatea miscarilor;
- Solduri: 120 cm e o marime usor sub limita, insa se asorteaza de minune cu un sacou galben fosforescent terminat in clos chiar deasupra acestora;
- Posterior: consistent si abrupt, sprijinit cu grija pe coloana vertebrala;
- Coapse : absolut necesare pentru a purta pantalonii scurti spre foarte scurti atat de la moda;
- Laba piciorului: de la 40 in sus, macar sa se observe prin marime daca pantofii sunt nude. Daca nu intruniti aceasta conditie trebuie neaparat fie sa bagati putina vata in nude-ul varfului pantofului fie sa aplicati o oja curcubeu. Atentie insa in locul culorii violet se va folosi fucsia (sper ca am scris corect), altfel riscati sa fiti numa' pe jumatate vedeta.

Saturday, June 26, 2010

Ieftin! Pentru toate gusturile !

A trecut primăvara, a venit vara şi nimic nu s-a schimbat. Poate doar faptul că m-am lenevit total şi nu am mai scris nimic nicaieri. Atenţia mi-a fost distrasă de ceva griji cotidiene. M-am tot gandit despre ce să mai povestesc însă nimic nu mi s-a părut potrivit.

Să scriu despre clasa politica pe care o cunoşteam şi înainte destul de bine dar care continua sa ne surprinda cu tot felul de salturi mortale? Să dezbat problema resurselor nelimitate ale salonului de nebuni de la Spitalul Media? Sau poate ar fi fost interesant să povestim despre cotonogelile şi îmbrăţişările din timpul Campionatului Mondial de Fotbal. Ah şi să nu uit de minunatele vuvuzele, atât de asuzitoare încât n-am mai auzit nici măcar un strigat de “goollll” prin apropierea blocului în care stau.

Ei bine, nu, nu, nu! Azi o sa ma concentrez pe un accesoriu pe care femeile îl adoră vara şi pentru care pierd o mulţime de timp şi cheltuie o multime de bani în fiecare an: costumul de baie, mai precis reclama la costumul de baie.

Am primit săptămâna aceasta tot felul de e-mailuri care mă invitau să privesc o colecţie uluitoare de costume de baie, aşezate pe manechine superbe, la nişte preturi care numai de criză nu se pot numi. Eh, şi eu acum, cu aşa manechine uiţi de orice criză…

Bine, bine, dar eu ca femeie, daca privesc reclama, ma pot gandi oare că aş arăta la fel de sexi ca acea imagine ideala de photoshop? Adevărul e ca mi-ar putea trece aşa ceva prin minte într-un vis, şi multora dintre noi chiar le trece. După ce faci gaură in bugetul familiei, soseşte şi piesa mult dorita, este probabtă şi surpriza… Costumul ăsta de baie nu are sânii aşa de mari ca în poza, şi parcă are şi ceva burtică. Ce chestie, a venit şi cu aripioare cadou. Şi peste toate astea acolo nu scria că trebuie să mergi la cateva şedinţe la solar ca să ţi se potrivească nuanţa. Ce bine ca barbaţii nu disting nuanţe ci doar culori aşa-i? Dar ce păcat că galben este o culoare şi pe pielea albă nu dă bine deloc.

Părerea mea este că ar fi fost mai bine ca acele link-uri să fi fost direcţionate către barbaţi. Măcar îşi clăteau şi ei ochişorii, dacă nu chiar , cu gandul la fata frumoasă din poză, ar fi putut recomanda iubitei un anumit tip de costum de baie. Sau, şi mai bine, ar fi putut chiar să-i facă o surpriză. Câte dintre femei nu ar fi cu adevărat surprinse să se trezească cu un asemenea cadou de la iubitul lor? Daca mai este şi pe masura ei (nu e greu, e suficient să ştiţi care este sertarul în care-şi ţine lenjeria, apoi să citiţi etichetele) este cea mai frumoasă dovada de interes din partea lui. Şi nici nu ar conta imaginea celei admirate de făptaş înainte de a cumpăra minunatul cadou.

Problema în acest ultim caz, ar fi cea a cercetătorilor francezi pentru care forma, piesele şi culoarea costumului de baie nu ar mai trăda nimic din personalitatea purtătoarei, şi nici măcar pe cea a posesorului ei. Singurul lucru pe şi-ar putea baza cercetările ar fi femeia de care este atras acel bărbat, care stim sigur că nu este cea de lânga el, ci cea din spatele unei imagini pe care nu o cunoaştem. Astfel toate studiile lor de până atunci s-ar duce acolo unde le e locul iar noi am fi mult mai fericite neîncercând să ne prelucrăm imaginea reala în photoshop.

Vouă fetelor vă recomand următorul costum de baie pentru bărbati. Bine… e adaptabil si pentru femei cred.



Vezi mai multe imagini Haioase

Sunday, May 2, 2010

Meditaţie de primăvară

Dintotdeauna cuvântul “femeie” a posedat tot felul de atribute cu caracter fizic dar mai ales spiritual. E drept că la o analiza minuţioasă a femeii acestui secol foarte multe dintre calităţile din trecut nu se mai regăsesc.

De ce? Pentru simplul fapt ca evoluţionismul a împins fiinţa către acţiuni de natură preponderent raţională. Se spune că nevoia te învaţa. Iată confirmarea!

Daca ea, femeia, ar fi un joc de puzzle, cu toţii am şti exact unde să-i aşezam capul şi unde mintea, că pieptul, mai mare sau mai mic, ar trebui să se afle cam la două treimi de bază şi numai una de vârf, că jumătatea inferioara a corpului este alcatuită din picioare, că majoritatea parului stă pe cap şi nu în cap, etc. Curând am ajuns la capătul jocului! Imaginea e aproape completă. I-ar trebui ceva vitruţi dar n-am găsit nici o piesă care să se asemene cu ceea ce ne trebuie nouă.

Unde este bunătatea femei, iertarea; unde este căldura pe care să o emane prin toţi porii? Lumea nu mai are nevoie de tandreţe, mângaiere, alinare sau alintare?
Efectul Rexona devine din ce în ce mai diversificat si răspândit. Asistam la un fenomen abrupt de desensibilizare urmat în mod evident de incapacitatea de a lăsa dâre în urmă prin timp şi printre oameni. Şi culmea este că totodată observăm o sensibilizare direct proporţională în rândul barbaţilor, sub permanenta ameninţare a eşecului.

Ce se intamplă cu lumea?

Valorile ce guvernează astăzi planeta sunt mult diferite faţă de cele de acum 20 de ani. Se trece treptat la o societate axată pe consum şi de aici o depărtare cât mai mare de spiritual. Lumea începe sa se creioneze într-un plan material, în care se înfundă şi se pierd personalităţi. Nu mai există dreptul la simtire. Fumosul capătă paloarea omului transpirat de viaţă, cu pupile dilatate şi cu inimă bolnavicioasă. Marile caractere nu au nici o şansă de reuşită, uneori nici macar de supravietuire. De fapt… cine spune ca sunt caractere sau ca sunt mari?

Se ştie că în spatele fiecarui bărbat puternic se află o femeie (cel puţin). O femeie condamnată să se dezbrace de feminitate, blândeţe, iertare şi mângâiere. O statuie perfectă ce întruchipează falsa putere prin intermediul măştii colorate din faţa reflectoarelor. Un bibelou aşezat pe scaunul din dreapta al maşinii cu tapiţerie din piele, pilot automat şi dotări ulterioare, pe şervetelul de fiţe al ceştii de cafea sau asezat culcat noaptea pe perna din baie, învelit cu jeturi amestecate de aer şi apă.
Azi nu o mai impresionezi cu un vers, o carte, o floare sau o melodie. O priveşti în ochi şi-i povesteşti cât de mare este dragostea ta, îi spui că vei fi mereu acolo pentru ea, vorbeşti încrezator de suflete pereche. A cui pereche?
Desenezi pentru ea Universul în culorile ierbii şi florilor. Îi arăţi miracolul vieţii dintre ramurile cireşilor înfloriti primavara sau descompunerea aurie a frunzelor toamna. O ajuţi sa-şi scoată pantofii pentru a putea alerga desculţi prin ploaie. Îi atingi talpa moale şi-o presezi peste sufletul tău sarutandu-I apăsat degetele.
- Ploaia o să-mi strice părul şi o să-mi curgă machiajul. Hai repede la maşina!

(ce bine ca nu ai maşina)

Nici dacă o aşezi pe malul mării, într-o noapte senină şi-i vorbeşti despre planete, lună şi stele în timp ce îi presari firişoare de nisip în barcuţele bine ancorate în umeri de la baza gâtului nu ai prea mult success.
- Nu întelegi? Astăzi nu o interesează dragostea ta! Poate maine…

Wednesday, April 21, 2010

Confesiunile unui cafegiu - AudioBook

Vezi blocurile astea? Sunt locuite de oameni importanti, multi dintre ei foarte bogati. Tu trebuie sa le iei banii, dar nu smulgandu-i din mana lor, ci determinandu-i sa ti-i dea ei singuri. Intreg cartierul te asteapta, trebuie sa fie al tau. Am toata increderea ca asa se va intampla.


Noutati Humanitas Multimedia Carte vorbita
newsletter / aprilie 2010

Confesiunile unui cafegiu

Gheorghe Florescu

Confesiunile unui cafegiu

Lectura: Victor Rebengiuc
ISBN: 978-606-8102-12-2
pret in librarii: 30 lei
durata totala: 1:06:05

Cartea anului, marea surpriza a lui 2008, dupa cum o numea criticul literar Dan C. Mihailescu, Confesiunile unui cafegiu este o marturie pasionanta despre supravietuire in perioada atat de restrictiva a regimului comunist.
Cu un neasteptat talent literar, Gheorghe Florescu povesteste despre dedesubturile asa-numitului „comert socialist", comert aflat, in mare parte, in mainile Securitatii. Mica istorie se intersecteaza cu istoria cea mare in aceste pagini scrise cu verva, imbibate de atmosfera Romaniei anilor '60-'70-'80, cu descrieri incredibil de amanuntite ale strazilor bucurestene de altadata, cu povesti adevarate si personaje pitoresti, multe inca in viata, multe bine cunoscute. Confesiunile unui cafegiu, care se incheie cu evenimente din zilele noastre, fac inteligibila o lume - lumea din care s-a nascut realitatea de azi.
Gheorghe Florescu (n. 1944) a invatat mestesugul pregatirii cafelei de la Avedis Carabelaian, unul dintre celebrii cafegii armeni care mai existau in Bucuresti la sfarsitul anilor '60. Devine el
insusi cafegiu si totodata sef al magazinului de cafea si delicatese din str. Hristo Botev 10.
Avedis Carabelaian se hotaraste si-mi spune: "A sosit momentul, draga Gheorghita, sa ma retrag. Daca-l mai vrei, te ajut sa iei magazinul (...) Vezi blocurile astea? Sunt locuite de oameni importanti, multi dintre ei foarte bogati. Tu trebuie sa le iei banii, dar nu smulgandu-i din mana lor, ci determinandu-i sa ti-i dea ei singuri. Intreg cartierul te asteapta, trebuie sa fie al tau. Am toata increderea ca asa se va intampla." Va oferim o cafea a unor vremuri amare indulcita de vocea lui Victor Rebengiuc.

Ascultati un fragment din istoria palpitanta a mestesugului de cafegiu.


Comenzi prin e-mail: tudor.baciu@humanitas.ro
Comenzi telefonice: (021) 408 83 78; prin fax: (021) 408 83 77


* Preluat de la www.humanitas.ro/humanitas-multimedia

Tuesday, April 13, 2010

O altă faţă

Aseară am fost pentu a doua oară la concertul Mozart Rocks. Anul acesta evenimentul a sprijinit Asociatia Telefonul Copilului - aici puteţi citi mai multe detalii despre obiectivele organizatiei, aici gasiţi o cutiuţă magică unde puteţi contribui fiecare fie şi cu un gând.

A fost un gest cât se poate de frumos, bine organizat, cu insesizabile şchiopatări, care a pus in valoare artişti extraordinari, al căror loc este de cele mai multe ori undeva spre spatele scenei, acompaniind voci precum cea a Laurei Stoica.

Incă o data s-a demonstrat că în momente de criză lumea îşi îndreapta faţa către artă. Apare aşadar nevoia de frumos spiritual ceea ce este cu totul şi cu totul necesar dacă avem în vedere depărtarea totală de cultură care are loc în secolele de stabilitate economica.

Pe lânga cele câteva blode care se jucau plictisit cu părul aruncându-l nervos către spate, care după cele cinsprezece minute de pauză nu s-au mai intors (căci nah, orice padure are şi uscături) totul a fost minunat.

Am asistat la o viziune fericita care a reuşit sa îmbine perfect stilul clasic cu cel nou. Stimabilii Mozart, Bach, Betoven si Brahms au fost de-a dreptul imobilizaţi intre acorduri de chitara electrica, cu acompaniamentul unor oameni extraordinari precum cei ai Orchestrei Nationale George Enescu. Ce-au căutat oamenii cu papion şi frac langa rockerii chitarişti fară scrupule sau viitor? Au facut muzica!

Bineînteles, aşa cum mă aşteptam am fost din nou impresionată de maestrul dirijor Tiberiu Soare, omul prin care muzica trece precum fulgerul printre nori, în urma sa auzindu-se lung ecoul.

Au cântat: Călin Grigoriu, Remus Carteleanu, Cezar Popescu, Horia Crişovan, Florin Demea, Claudiu Ursache si alţii.

Doresc să-i felicit pe această cale pe toţi!


Recomandări:

Deschidere

Calin Grigoriu

Cezar Popescu

Claudiu Ursache

Calin Grigoriu- compozitie personala (chitara si orchestra)