Ugly face

S-a intamplat ieri.

Pe treapta de la intrarea in bloc o femeie statea culcata, asa, in vazul tuturor. Lumea trecea pe strada fara nici o apasare. Un baiat vorbea la telefon la mai putin de doi pasi de ea.
La un moment dat a ridicat usor capul si m-a privit in ochi.
Am trecut pe langa ea si am mers mai departe. Am urcat cu liftul, am deschis usa, m-am asezat pe scaun si m-am intrebat stupid : oare ii era rau? Poate, acum oricum nu mai conteaza.

Ceea ce vreau sa spun este ca atat de tare ne-am obisnuit cu oameni in stare de ebrietate care dorm la colt de strada, incat ..... sa ne fereasca Dumnezeu sa ni se faca rau in drum spre casa.

Asa arata societatea in care traim si nu facem nimic sa schimbam asta. De ce? Pentru ca a devenit normal.

Pacat :(

Cine cauta gaseste

In Romania, asa mica, pricajita, saracacioasa in multe puncte importante pentru societate si vorbita de multa lume de rau, lucruri bune se intampla la tot pasul. Este adevarat ca trebuie sa stii sa le cauti insa in fond si la urma urmei asa este si normal.

Sa luam de exemplu o persoana cu o vizibilitate mare atat offline, in cercul de prieteni, cat si online, prin imaginea virtuala pe care a dat-o numelui prin afirmatiile, comenturile, articolele sale. Ei, aceasta persoana daca face un lucru rau, lumea afla imediat. Vestea se transmite pe diferite canale de comunicatie intre membrii retelei sociale din care individul face parte intr-un timp foarte scurt si de asa natura incat ii este afectata in mod negativ si greu reparabil imaginea.
Ei, asa se intampla si in cazul Romaniei in care ma aflu eu acum.

Este adevarat ca in mare parte acest lucru se datoreaza retelelor media care, in marea lor majoritate, promoveaza un anumit tip de informatie, de interes si pe intelesul publicului larg. Din cate am inteles pana acum motivele ar fi cam doua la numar:

- daca ii spui lui Nea Gheorghe din fundul Moldovei ca uite ce piesa de teatru se joaca la National sau ca nu stiu ce carte de milioane a aparut o sa te injure in fata. Dar ce el stie si poate sa vina pana aici sa vada o piesa de teatru? Si daca sta sa citeasca cine-i mai sapa lui pamantul? Sau daca ii spui Coanei Leana ca uite ce frumos canta fata aia la pian, o sa-si puna acasa cand face mancare pentru Nea Gheorghe altceva decat clasicele manele?

- ziaristii sunt platiti pentru munca asta cu salarii de zece ori mai mari decat sunt platiti aceiasi ziaristi in strainatate, motiv pentru care trebuie sa stea si sa inghita ce li se cere si sa publice articole de doi bani;

Ok, in In Romania mediul urban si cel rural sunt cam jumatate-jumatate. Din cel urban, foarte probabil jumatate din populatie provine tot din mediul rural. Ceea ce ar insemna cam 75% populatie cu o amprenta rurala extrem de pronuntata. Deci e de inteles de ce avem la TV si in ziare majoritar informatie de proasta calitate.

Nu as vrea sa se inteleaga ca as avea ceva impotriva inculturii persoanelor din mediul rural. Este de intels ca acolo prioritatile si valorile sunt putin diferite de cele din mediul urban. Nu ai cum sa ai vezi alta cale daca nu are cine sa ti-o arate (si aici ma refer la intreg mediul social din care face parte individul). Ar fi ca si cum te-ar lua cineva si te-ar duce intr-un loc necunoscut cu obiceiuri al caror rost nu-l intelegi, cu o mancare pe care nu ai mancat-o in viata ta si la care din start ai sa strambi din nas, si te-ar lasa acolo fara nici o explicatie. In cateva luni cu siguranta te obisnuiesti si lucrurile ti se vor parea normale. Daca nimeni nu te duce nicaieri...

Dar asta nu inseamna ca in realitate totul este negru si sumbru si nimic bun nu se intampla aici. Nici pe de parte.

Un singur exemplu pe care vreau sa-l sustin, pentru ca eu consider ca valoarea evenimentului este deosebita, este Festivalul International George Enescu.

Anul acesta a avut loc editia a XIX-a a unui festival initiat tocmai prin 1958 si care intruneste, o data la doi ani, orchestre si artisti de renume mondial. Anul acesta festivalul s-a desfasurat (si inca mai sunt cateva zile) in perioada 30 August- 26 Septembrie, deci aproape o luna, timp in care au concertat Orchestra Filarmonică Radio France, Royal Philharmonic Orchestra, Sankt Petersburg Philharmonic Orchestra şi Orchestra de Cameră din Viena. Pe langa aceste nume au avut loc si spectacole- eveniment precum "Oedipe", de George Enescu.

A fost frumos, este frumos, si peste doi ani va mai fi frumos.
Si chestia asta se intampla chiar in Romania. :)

Piesa de puzzle

In ultima vreme vad tot mai putine zambete pe unde merg.

In metrou lumea este agitata, abia asteapta sa se intample ceva ca sa poata lua atitudine. La serviciu fiecare isi face treaba cu capul cat mai intens aplatizat pentru a incapea in monitorul din fata lui . Cand vine sfarsitul programului se ridica si pleaca. Pe drumul de intoarcere vad tot mai multe figuri crispate, obosite, nefericite. Telefoane suna, oamenii tipa ....

Pana acum stiam ca lipseste ceva insa nu-mi dadeam seama foarte bine ce anume.

Aseara, venind spre casa am vazut o batrana mergand cu ajutorul unui cadru ortopedic. Pe fata ei nu se schita aproape nimic. Primul meu gand a fost o vorba pe care cred ca am auzit-o prima oara la mama: "batranete... haine grele".

La cativa metri un copil se incapatana sa nu-si asculte mama, care devenise din ce in ce mai nelinistita. Batrana ridica privirea catre copil si zambi. Apoi rase in sinea ei. Radea ea si cu ea.

A fost atat de frumos...Nu pot descrie in cuvinte cum m-am simtit, insa acum stiu sigur ca asta ne lipseste.

Oare chiar am uitat sa zambim?

Ajutati-ma sa inteleg

Nu inteleg pur si simplu de ce oamenii prefera sa isi traiasca o jumatate din viata in alta viata. Si cand spun alta viata ma refer la una virtuala. Adica una virtuala oficiala de tipul "Second Life", caci nu vreau sa vorbesc de existenta traficului web care a devenit deja o prezenta permanenta in viata noastra si care ne ocupa o buna parte din timp.

Nu scriu pentru ca abia acum aflu de existenta MMORPG-urilor insa scriu pentru ca astazi mi se pare ca devine o provocare din ce in ce mai mare pentru omenire.

Problema este ca usor, usor, existenta unei vieti imaginare devine constanta in viata tot mai multor oameni. De exemplu, am aflat zilele trecute ca numarul utilizatorilor acestei planete, daca imi permiteti sa-i spun asa, a crescut in numai 6 luni (poate si mai putin) de la 15 mii la peste o jumatate de milion de utilizatori.

Si cand te gandesti ca, aici pe Pamant, perioada necesara ajungerii fatului la maturitate este de 9 luni iar cazurile de gemeni sunt si asa foarte rare, dar de tripleti si alte lighioane...

Ce se intampla in Second Life din cate am auzit eu este cam ceea ce se intampla in vietile noastre de zi cu zi. Adica dupa ce te-ai urcat in naveta spatiala Web 2.0 ajungi la tine acasa in circa 30 de secunde. Aici faci cumparaturile, intri in locuinta construita chiar de tine cu ajutorul catorva prieteni, citesti presa, te tolanesti pe canapea si faci chiar un fel de sex cu iubita.
Dimineata, te trezesti te duci repede si cumperi niste Lindeni (pe care ii platesti in moneda offline dar prin intermediul online) si te apuci sa faci afaceri serioase. Daca vrei poti organiza si conferinte, te poti lupta sau orice iti trece prin cap. In plus, avantajul este ca poti sa-ti alegi singur ipostaza de second life, poti arata cum vrei tu, poti fi cine vrei tu.

Intr-un cuvant cred ca totul se reduce la faptul ca poti fi cine nu esti cu adevarat. Un model vazut de tine in filmul tau preferat din copilarie, fratele cel mare si bogat, presedintele Statelor Unite, practic oricine.

Sa vina asta oare dintr-o frustrare a zilelor noastre? Sa se traduca intr-o neputinta de a fi sau de a lupta inspre acel cineva care iti doresti sa fii?

Poate aceasta capcana sa ne prinda si sa ne rapeasca, pentru tot restul primei vieti, timpului liber, si asa putin? Si daca da...unde se face trecerea dintre offline si online? Care este limita dintre cele doua si cine suntem noi de fapt?

O sa reusim sa iesim din criza asta a geniilor neintelese?

September Blue - cuvintele nu au rost

Pisica de apartament

- Xena, hei Xena, se auzi un strigat din sufragerie.

Ce nume idiot. Toate celelalte au nume normale precum Mish, Sonny, Petty, Tom, Betty, Tessy, Kitty numai mie s-a gandit copilul asta sa-mi puna un astfel de nume. Nu stiu ce a crezut despre mine sau ce ar fi vrut sa fiu dar nu-s decat o biata pisica, care ar fi vrut macar un nume normal, daca o familie normala nu s-a putut.

- Pisi, pisi, pisi… se auzi iar.

Era stapana, care de cate ori statea singrua pe canapea devenea, nu stiu din ce motive apatica. Era momentul in care ma striga iar eu trebuia de fiecare data sa ma duc si sa ma sui la ea in brate. Stiam ca daca fac asta o sa primesc ceva bun de mancare asa ca ma straduiam de fiecare data sa nu intarzii. Ma tragea de blanita si mi-o ciufulea ore in sir. De cele mai multe ori, dupa un astfel de tratament, trebuia sa ma spal cu grija si sa-mi aranjez la loc parul ca aratam de parca as fi bagat codita in priza.

Venea apoi copila de la scoala si ma lua la alergat prin intreaga locuinta. Nu mai stiam in ce parte sa fug. Avea un ghemotoc de blana pe care mi-l tara prin fata ochilor pentru ca eu sa dau cu labuta si sa-l alerg de mama focului. Parca eu as fi fost proasta si nu m-as fi prins ca ala nu e un soarece adevarat. Daca ar fi fost unul, stapana nu m-ar fi lasat in ruptul capului sa il prind, pe motiv ca ma murdaresc pe labe. Am eu memorie scurta insa o tar’ de logica tot mi-a dat mama cand m-a facut.

De fiecare data ma intrebam daca ceea ca aveam sa primesc merita intr-adevar toate eforturile astea.

Cand se lasa seara, exact dupa ce mancasem si-mi faceam siesta se auzea o cheie in usa. Era sotul stapanei. O nebunie de om, dar asta as vrea sa ramana intre noi. Venea in fiecare seara cu o falca in cer si cu una in pamant acasa. Nu schita nici macar un zambet (asta pana cand ma vedea). Tot timpul avea impresia ca daca merge la munca si aduce bani are dreptul sa ma deranjeze din siesta pentru a ma jughini. Parca eram o marioneta. Ce eu nu munceam? Stateam toata ziua de fundul stapanei si aveam grija mai mult eu de ea decat ea de mine. Credea ca-i usor? Sa stea el acasa de fundul cotoroantei sa vada cum e!

- Pisiiiiiii! Vino aici! Haide, haide! Stii ce mult te iubeste mama!

Astazi am hotarat sa nu ma duc. Am sa ma umplu de nesimtire si n-am sa ma misc de aici. M-am asezat pe pervazul geamului, am pus boticul pe labe si privesc cum ploua. Pe drum vad fete cunoscute, persoane pe care am avut pentru cateva momente impresia ca le cunosc. A fost doar o impresie.

Incep sa-l simt prin vene pe Bacovia. Cred ca am o depresie. Da…cu siguranta. E cu premeditare insa. Nu-i a mea. Eu doar m-am saturat sa-i vad ascunzandu-se dupa perdeaua asta murdara si eschivandu-se de lume.

Sub motivatia unei prefacute lipse de buna dispozitie si a energiilor disparute din Univers astazi nu fac nimic. Am hotarat!

Desene pe asfalt

In urma cu ceva vreme, mergand spre birou cu privirea intoarsa spre pamant, am observat cum pe o bucata de asfalt scria cu litere de creta asa:

Ma intreb cate realitati exista
Fac asta deseori cand sunt trista
Ma uit in jur, vad oameni goi,
Te vad pe tine, ma vad pe mine, va vad pe voi.

Privesc pe geam la vise in doi,
Aceia doi numiti generic noi
Raze de soare si noroi
Pe buzele tale, pe chipul tau, in ochii tai.

Un fluture danseaza in zbor,
O pala de vant si-a cazut pe covor
Se zbate-n zadar, si-a rupt un picior
Logica-mi spune "trebuie sa-l omor".

Nu pot, nu pot, ochii ma dor
Mai vreau sa sper, vad iar un nor,
Ma uit la el, intind un picior,
In zare privesc si... il omor.