Anotimpuri vin si trec

E 31 August si nu stiu cand a trecut timpul. Mai alaltaieri ningea cu fulgi mari peste noi, ieri ne scaldam in razele soarelui in drum spre birou, iar azi... azi toamna incearca sa-si faca loc peste timp.
Cerul e mohorat parca i s-ar fi innecat toate corabiile iar vantul sufla cu putere in incercarea de a alunga prin orice mijloace vara. Sufletele ni se zgribulesc de frig.

Frunzele se ingalbenesc si in curand vor incepe sa cada. Sa nu ratam ocazia de a ne plimba pe covorul moale, colorat de la galben auriu la roscat si chiar rosiatic!
E anotimpul in care macar pentru o vreme nu vom mai vedea asfaltul in fata ochilor si nu o sa-l mai simtim in talpa piciorului. Ce bine!

Deja se pregateste culesul viilor. Oamenii se aduna gramada si isi fac programul pentru perioada ce urmeaza. Se discuta pe banca de la poarta cand, unde, cine ajuta pe cine, cat are fiecare, cate zile sunt necesare. Apoi se cumpara toate materialele de trebuinta si cand vine ziua de cules zarva se asterne peste deal si-n sat. E o zarva organizata.
Se zdrobesc strugurii, se face vinul, apoi tuica, se trag in butoaie si se baga la beci (sau crama, in functie de puterile fiecaruia) .

Zarva ia sfarsit si linitea se asterne peste sat. Ulitele raman pustii iar soarele se scoboara din ce in ce mai devreme dintre astri pentru a lasa locul lunii. Mai ramai...te rog mai stai numai putin!

Copacii raman goi, lipsiti de putere in fata lui Dumnezeu. Cerul incepe sa planga din ce in ce mai des. Cred ca incearca din rasputeri sa ne spele de rele. Nu am sa-mi iau umbrela la mine in cazul asta, nu de alta dar vreau sa ma asigur ca apa are sa ajunga pana in suflet.

Ce putin a ramas pana maine!

No comment

De cateva zile primesc niste e-mailuri cam ciudate. Nu le-am mai vazut pana acum, le citesc si ma lasa cu gura usor intredeschisa (asta ca sa nu spun cascata). Suna cam asa:

Get your Diploma today
No Exams! No Study! No Classes!
Prestigious University
Please Call 913*562-0421 For More Info

Your Education Advisor,
Sonia

Si bineinteles ca nu lipsesc mentiuni de genul : Do Not Reply to this Email. We do not reply to text inquiries, and our server will reject all response traffic. We apologize for any inconvenience this may have caused you.

Nu-mi aduc aminte sa fi solicitat in viata mea asa ceva, pe Sonia nu o cunosc (adica o cunosc dar nu e aceeasi), dar partea cu no exams! no study! no classes! la o facultate care mai e si prestigioasa pe deasura suna tentant. Nici macar click-click pe bulinute nu pare ca trebuie sa stiu sa fac, precum la alte universitati dintr-astea acreditate, nu dau nume, nu de alta dar habar nu am cum il cheama pe ala care le-a acreditat (si nu sunt nici blonda).

Poate mi s-a stricat casuta de e-mail si ar trebui schimbata :D

La persoana intai

Imi trec prin fata ochilor mii de amintiri. Unele sunt numai ale mele, altele poate apartin altor suflete, iar altele construiesc premisele pentru ceea ce se numeste déjà vu.

Din cand in cand mai intorc capul dupa vre-o gara a carei insemnatate nu mi-e clara insa am sentimentul ca ar fi trebuit ca trenul sa opreasca si acolo. Dar nu, imi spun... daca trenul ar fi trecut pe aici, cu siguranta as fi vrut sa cobor. Trec mai departe.

Oare cate gari exista pe lumea asta? Cate sunt cele mai frumoase? Si pentru ce sunt construite daca trenurile nu se opresc niciodata aici?
Probabil pentru ca amintirea lor sa dureze o viata intreaga.

Stiu ce veti avea de spus, insa as vrea sa cobor la statia numita Copilarie. E o statie frumos colorata, cu multe buburuze pe aripile carora poti zbura, iar cerul este mereu senin deasupra ei. Cred ca am trecut de mai multe ori prin dreptul ei de mi-o amintesc atat de bine. Parca as avea imaginea ei intiparita in suflet nu pe retina. Ceva imi spune ca e mai mult decat o poza.

Oricum ar fi, e o pata de culoare printre statiile gri, prafuite de vreme, murdare, cu caramizi si dale sparte, sine furate de trecatori si mesaje vulgare pe pereti. Cosurile de gunoi se afla la locul lor si nu vezi cersetori pe peron. De asa numita respiratie controlata cu atasament care-ti ingesuie mintea intr-un coltisor mic, mic de tot nu a auzit inca nimeni pe aici. Si nu trebuie sa purtam la noi acele etichete cu care suntem insemnati de societate, ca oile la stana, ca sa nu ne pierdem unii de altii (mai mult unii de unii decat unii de altii).

Ma tot gandesc ce mult mi-as fi dorit sa cunosc mai putin din aceasta lume. Sau macar sa stiu despre ea atat cat trebuie astfel incat sa fie putin mai multe lucruri bune decat rele. Balanta s-ar inclina intr-un mod incredibil de natural inspre +∞ si calatoria asta chiar ar ar avea un rost.

Clipe pline de tot inaltul imi stariue in minte. Nu exista nici un fel de legatura intre ele insa au ceva al lor, ceva special, ceva cald, bun, minunat. Inchid ochii si am o senzatie de bine. Dintr-o data parca nu as mai fi furnica de pe talpa trecatorului grabit. Ma simt ca si cand as pluti pe un norisor de puf si toti ai mei m-ar privi de acolo de sus cu caldura. Altfel nici nu ar putea fi. E bine.

Ceva imi spune ca am mai trecut si prin alte statii frumoase cu siguranta. Trenul a incetinit si am putut vedea pe geam in tihna locuri unde timpul niciodata nu se opreste. Altfel de unde atatea poze in mintea mea? Uneori am impresia ca sunt diapozitive care-mi sunt proiectate in fata ochilor vrand-nevrand.

Data viitoare am sa trag semnalul de alarma.

Masca

L-a lovit fara sa vrea pe o strada de obicei pustie. Era miezul noptii si in loc sa fie intuneric bezna, in capatul strazii se vedeau mii de lumini. Barbatului ii cazu cutia pe care o cara in brate si tot continutul se imprastie pe jos.

- Imi cer scuze domnule, ii spuse. De la atatea blituri nu v-am vazut.

Se apleca sa-l ajute sa-si stranga lucrurile. Era clar ca erau ceva lucruri de birou.

- Domnule dar....v-au dat afara de la serviciu?
- Da, raspunse barbatul adunand manios lucruile de pe jos.
- Cred ca va pot ajuta eu. Uitati aici numarul meu de telefon. Ii intinse o carte de vizita.

Barbatul lua cartea de vizita si ridica pentru prima oara capul. Un zambet larg i se citi pe chip. Incoltise speranta.

- Iulian? Tu esti! Ce bine imi pare ca te vad, exclama dintr-o data la vederea celui care il ajuta
- Dar dumneata cine esti, ca eu nu te cunosc?
- Cum, sunt eu Ticu, prietenul tau din copilarie. Nu-ti mai aduci aminte cum trageam cu prastia dupa vrabii? Si mai tarziu cand ne-am facut mai mari faceam planuri despre cum unul sa tina fetele de vorba si celalalt sa le ridice fusta cand nu sunt atente...
- Nu te-am vazut in viata mea. Intelegi? Eu nu te cunosc pe dumneata!

Dezamagit si usor confuz barbatul isi ridica cutia si pleca spre casa. In urma lui auzi un strigat:

- Sunati-ma! O sa va ajut cu cea mai mare placere.

(in tot acest timp blitzurile nu se oprira)

A urmat apoi o lunga si dureroasa asteptare. Pana cand intr-o zi melodia telefonului rasuna in toata casa.

- Credeam ca n-ai sa ma mai suni. Iarta-ma!
- Nu-i nimic. Ce bine ca ne-am reintalnit. Asa m-am bucurat...
- Imi cer scuze dar trebuie sa plec. Sunt asteptat. Va pot suna eu?
- Sigur....

Omul face brandul sau brandul face pe om?

E bine

Primiti cu cearta ?
Primesc, primesc. Ce pot sa fac?

"Ptr un post care se vrea de la o persoana trecuta printr-o scoala mai de soi decit Spiru, m-as astepta sa nu gasesc erori de genul "ati ridica comanda" in loc de corectul "a-ti ridica comanda".
Asa spunea unul dintre comentariile la postul anterior, semnat MVCaraiman, comentariu pe care nu l-am publicat dar caruia de altfel am decis sa-i dedic un post.

Poate parea usor nefiresc acest lucru, insa este bine si placut sa fii tras de maneca din cand in cand. Te ajuta sa realizezi ca nu esti transparent.

Scuze de genul era prea dimineata, eram pe fuga, nu-mi mergea tastatura sau orice altceva zic eu ca nu-si au sensul. Daca pretinzi ca vrei sa scrii si nu o faci numai pentru tine, atunci trebuie sa realizezi ca s-ar putea ca lumea chiar sa citeasca. Nu-ti poti permite sa scrii orice si oricum.

Asadar.... multumesc pentru atentia acordata articolului si saru' mana pentru cearta.
Se spune ca prieteni iti sunt aceia care iti spun atunci cand gresesti si nu cei care iti canta in struna orice ai face. :)

S-a inchis

In ultima vreme functiona in Romania, dar nu numai, o pravalie care vindea societatii produse cu etichete contrafacute si termene de valabilitate expirate. Preturile erau foarte piperate insa cu toate astea lumea se inghesuia sa le cumpere. Erau ambalate foarte frumos, cu funde mari, stralucitoare, facute parca sa-ti ia ochii. Pareau aduse din strainataturi, erau usor de procurat si nu trebuia sa stai la coada si nici sa astepti cine stie cat sa le primesti.

Vizitai produsele online, te inscriai, iar apoi, cand venea vremea, primeai acasa o instiintare prin care-ti erau livrate data si ora la care trebuia sa te prezinti pentru a-ti ridica comanda precum si o lista de lucrui pe care trebuia sa le aduci la tine ca totul sa mearga asa cum ambele parti isi doreau. Pravalia era foarte bine si permanent aprovizionata cu tot ceea ce ti-ai putea dori.

Vroiai sa fii cineva? Nici o problema. Te programau pentru o anumita data, te duceai cu ce ti se spusese sa vii si apoi asteptai. Dupa circa 1-2 zile erai anuntat daca transplantul de creier a reusit (in 99% din cazuri reusea, nu ca in medicina de stat unde doctorii nu sunt suficient de bine pregatiti si...motivati). Mergeai apoi sa ti se dea actul care atesta ca de azi ZZ/LL/AAAA ai CREIER si...puteai sa iesi mandru si fericit pe strada.

Cu un sediu nu foarte mare, magazinul avea un numar exorbitant de clienti, fapt pentru care profitul era pe masura. Desi toate directiile de autorizari stiau modul in care magazinul functiona, se punea problema cum sa inchizi o asa mare masinarie de facut bani? Simplu: nu poti.

Si uite asa, ani de-a randul pravalia lu' Spiru din Haret a functionat de minune. Totul pana cand, intr-o zi in care nori negrii s-au abatut asupra locului, a venit o muiere, mai a dracului decat toate celelalte de pe fata Pamantului, care s-a pus ca un ghimpe in coasta batranului Spiru si i-a spus :

- Bre mosule... Apai pe mine nu ma intereseaza banii matale, ca uite asa s-a umplut lumea de pitipoance si baietasi de cartier. Eu iti inchid pravalia!

Degeaba incercara o multime de oameni sa o imbuneze. I-au explicat dansei ca afacerea mosului e una profitabila pentru toata lumea si ca fara ea tuturor le va fi mult mai greu insa toate rugaminile fura in zadar.

Fabrica de creiere s-a inchis si speram ca va ramane asa.

Batrânii spun....

.... ca apa trece
Si spun ca pietrele ramân
Dar lucrul altfel se petrece
Pe vechiul nostru glob batrân.
Ca piatra, orisicât de tare,
Se macina, si trece stând,
Iar peste trista-i macinare,
Doar apele ramân curgând!

Se spune ca timpul le rezolva pe toate. Dar cum, cand timpul doar trece? Trece si nu se opreste indiferent cat l-am ruga sau cata nevoie am avea de el.
Uneori insa, numai atunci cand vrea, ne acorda ascultare. Atunci, pentru cateva minute, sau poate ore, se opreste. Atunci capata o dimensiune aproape imperceptibila. Clipele sunt departe de propria existenta, sunt momente pe care, desi le simtim mai amplu decat ne putem aduce aminte ca am fi cunoscut vre-o data, desi fac parte din umila noastra fiinta, orice logica demonstreaza inexistenta lor.
E ca atunci cand pleci cu zece minute mai devreme la serviciu si pe drum te opresti sa bei o cafea. Iti continui drumul linistit catre birou. Ajungi acolo, gasesti scaunele goale, te uiti surprins la ceas si iti dai seama ca e cu exact zece minute mai devreme de inceperea programului. Juri ca ai stat pe un scaun si pret de cateva minute ai baut una dintre cele mai bune cafele din viata ta. Si atunci....unde e timpul? Unde a zburat?
Te-ai jucat de-a v-ati ascunselea cu el si l-ai pacalit o vreme, ascuns in spatele unui curcubeu. Ai reusit sa gasesti o bucla temporala.
Ce s-ar fi intamplat daca te-ai fi innecat cu cafeaua iremediabil? Ai fi murit si ti-ai fi continuat linistit drumul spre birou?
N-ai sa stii niciodata de fapt ce s-a intamplat.
In urma nu ramane decat credinta noastra ca nu a fost o iluzie, ca lucrurile s-au petrecut intr-o anumita ordine si o nemarginita tristete.
Ramanem noi si fotografia din mintea noastra. O fotografie a unei fantome, o iluzie optica, un vis de primavara.