Se plimba linistit in prima dimineata insorita din acel an pe strazile abrupte. Piatra cubica se intindea cat vedeai cu ochii peste toate suisurile si coborasurile din oras dand un aspect medieval tacerii. Ce sanius trebuie sa fie aici iarna, isi spunea in sinea sa.
Cate un nor trecator se scurgea pe dinaintea ochilor netezindu-i fruntea. In trecerea sa creiona munti de gheata lasand cate o umbra de mirare pe obraji lui. Scutura grabit din cap de parca ar fi vrut sa arunce cat colo timpul ce tocmai patrunsese brutal, o data cu vaporii de roua, in toti porii sai.
Continua sa coboare pe stradutele inguste pe care aievea se amestecau aproape de perfectiune mirosul lemnului ars cu aroma celui proaspat lacuit. Un motan, singurul pe care-l vazuse pana atunci, statea tolanit la soare cu capul lenevind, aproape atarnat, pe o bordura si asa nu prea inalta. Desi era cea mai mare felina despre care avea cunostinta ca s-ar numi pisica, cu labutele mari cat ale unui caine si mustatile lungi cat firele lui de par (si nu era deloc proaspat tuns), s-a aplecat si si-a permis sa-l mangaie pe Morocanos de cateva ori pe blanita moale si roscovana.
Se ridica apoi pentru a-si continua trecerea prin orasul aproape adormit. La fereastra de peste drum, printre draperiile prinse la marginile ferestrei se putea observa o floare rosie care inspira atat de multa viata incat considera ca trebuia fotografiata. Isi scoase aparatul foto si incadra cat mai estetic cu putinta casa alba cu geamurile largi, aflata usor in panta pe strada singuratica. Avu grija ca floarea sa fie incadrata perfect in centrul fotografiei. Focusa si … click! Tabloul e gata!
Nu-si putu stapani insa dorinta de a se apropia si curiozitatea de a vedea ce se afla inauntrul casutei atat de luminate. Cu pasi grabiti s-a apropiat de marginea pervazului. O data ajuns admira scara interioara ce serpuia catre etajul superior, apoi camera, deloc mare dar extrem de ingrijita si aerisita. Peretii albi si mobila din lemn de brad faceau ca lumina sa se reflecte peste tot.
- Buna dimineata straine! se auzi un glas de femeie. Eu sunt Astrid!
In coltul indepartat al casei observa o silueta feminina ce se ridica dintre asternuturile albe si se indrepta goala pasind ca un fulg spre fereastra. In razele soarelui parul ii stralucea atat de puternic iar obrajii imbujorati dadeau culoare tabloului cu iz de iarna. Sanii jucausi se ascundeau dupa cele doua suvite de par ce-i atarnau peste umerii goi lasandu-i sternul dezvelit, pregatit sa fie strapuns de razele soarelui.
Ochii ei albastri ii dadeau senzatia unui peste zbatandu-se intr-o plasa pescareasca in apele inghetate ale Nordului. Cu o singura miscare deschise geamul iar mana ei ii atinse obrazul cu caldura, lasand sa il strabata fiori reci pe sira spinarii. Atunci stranse mai tare aparatul in mana dreapta, care incepu treptat sa tremure frenetic, in timp ce mana stanga o duse usor timid catre soldul ei, fara sa o atinga insa.
Ea ii zambi si desi nu spunea nimic, intelesese ca il invita inauntru. O muzica a caror cuvinte nu le intelegea se auzea din camera alaturata. Geamurile se inchisera dintr-o data in urma lor.
Cu grija Astrid il lua de mana si incepura sa danseze, la inceput mai sacadat si din ce in ce mai lin, alintand cu talpile goale valurile. Cu privirea adanc pierduta in ochii ei ii urma fiecare pas. Se simtea atras tot mai in larg ca si cand centrul oceanului ar fi fost un magnet. Mirosul fin de alge si sare le patrundea in adancul sufletului. Vantul se juca, uneori mai bland, alteori mai aspru, cu parul ei blond care ii dezvelise in intregime trupul alb lasandu-l pur ca un miracol. In jurul lor marginile Universului pareau ca zidurile inverzite ale unei fortarete, asezate parca acolo intru imbratisarea lor. Se facea tot mai frig , norii erau tot mai aproape, iar albul devenea tot mai alb.
- Lipeste-te de mine Andrei!
