Astazi aveam de gand sa scriu in mare parte despre ipocrizie. Imi trezise interesul pe aceasta tema un bun prieten cu care m-am conversat zilele trecute si nu numai. M-am razgandit pentru ca am primit apa la moara pe un alt subiect care nu este in totalitate diferit de acesta: romanul.
Romanul ca si specie a genului Homo, componenta de baza a verigii Homo Sapiens Sapiens, ar trebui sa fie o varianta imbunatatita si permanent upgradata a omului de Neanderthal. Si vi se pare ca este?
Romanul este pe langa idealist, patriot si artist, deosebit de gurmand. Spun asta pentru ca ii place sa consume orice in cantitati oricat de mari atata timp cat stomacul sau este suficient de plin incat sa nu mai poata gandi. Face asta nu pentru ca nu este capabil sa aleaga ci pur si simplu pentru ca ii e lene. Este ca o termita care ingurgiteaza orice. De la posturi de gen OTV, emisiuni ca "Iubire interzisa" sau "Fermier caut nevasta" (emisiune care doreste sa sporeasca nivelul de macho al barbatilor care au ales sa faca din coada vacii un adevarat izvor de inspiratie) pana la publicatii libere in care la ordinea zilei aflam pe cine a mai luat Prigoana langa el in pat, cum o pipitza se marita cu iubitul Ioanei Basescu, despre mostenitorii lui Iri si banii bagati in partea dorsala a unor companii de catre Hitler pentru sporirea eficientei partii sale frontale din cadrul aceluiasi segment corporal. In acelasi timp Mozart este inlocuit cu Salam (fiecare de care isi permite, daca isi permite), Strauss cu Vijelie (diferenta de atitudine domne') sa nu vorbim de Enescu al carui nume abia daca mai palpaie in lumina lui Adi Minune.
Pe fondul acesta (sau fundul, in functie de preferinte) ne plangem ca cei buni pleaca din tara. Si culmea cei buni se plang tot la cei buni si fac impreuna o drama din asta. Ei bine, ar trebui sa incetam sa ne mai gandim ca au plecat numai oamenii valorosi in afara pentru ca o data cu ei a plecat si o buna parte de pleava a societatii. Romanii care au plecat se impart in doua categorii: aceeasi gurmanzi de care vorbeam mai sus, si oameni cu ceva potential intelectual care au renuntat la patriotismul imbecil pentru binele lor. Daca analizam cele doua paturi sociale vom vedea ca principala lor caracteristica este ipocrizia.
Sa vorbim putin despre cei care au ramas. Si in randul lor exista doua categorii , doua subspecii, doua variante ale aceluiasi program. Pe de o parte vorbim de o multime bogata in putere si prostie, ambele masurate in hartii de 100E (varianta hard) si varianta soft, a celor condamnati la singuratate, pe umerii carora atarna greu povara izolarii datorita rafinamenutlui involuntar al mintii.
De ce nu au plecat si ei? Nu stiu insa nu cred ca patriotismul are ceva de-a face cu asta. Poate doar teama sa-i fi retinut si doar idealismul sa le dea forta de a infrunta in fiecare zi pericolul de a muri de foame si in fiecare noapte cosmarul zilei reci ce vine. In tot cazul si acestia din urma au un interes al propriei persoane. Ei stiu ca numai din singuratate, nevoie si suspin se naste arta. Si astfel speranta.. speranta de a fi un nimeni recunoscut intr-o lume plina de personalitati.
... cu totii niste ipocriti zic eu!
Totusi, pentru ca nu putem afla binele decat prin intermediul raului, tot asa nu ne putem transforma in gurmeti fara sa fi fost mai intai gurmanzi. Este la fel de adevarat si ca daca vom primi mancare proasta pentru o perioada suficient de lunga de timp nu vom sti niciodata sa o alegem pe cea buna. Asadar aceasta transformare depinde de noi sau de marile nuclee de influenta? Depinde de portia de icre negre sustrasa pe furis de la restaurantul alaturat sau de bucatarul angajat la cantina saracilor?
Inchid astfel televizorul, privesc in jos cu rusine cand trec pe langa chioscurile media, pun lacat frigiderului , inchid radioul care imi face pofta de snacks-uri si vata de zahar pe bat si ma duc la culcare. In minte imi staruie o intrebare:
In final adevaratul gust depinde de ou sau de gaina?
No comments:
Post a Comment