... and I'll cry if I want to

Stau si citesc de cateva ceasuri, gandind usor trista la ziua ce vine in cateva minute. Va fi o zi care va semana cu siguranta cu o zi din viata unui clovn la circ: toata lumea-l apauda dar de fapt nimeni nu stie cine este. Foarte probabil daca ati cunoaste persoana din spatele mastii zambetele v-ar disparea intr-o secunda de pe chip si nici gand de aplauze.

Dar fie, va fac jocul, asa cum va doriti cu totii sa il fac, dar multumesc cerului ca inainte si dupa ce spectacolul se termina pot fi singura, cu adevarat singura; ca si acum de altfel.

N-am mai fost asa de mult timp. De fapt... cred ca mai singrua ca acum nu am fost in nici o zi din cate am avut. Pot asculta linistea dintre cei patru pereti, pot auzi sufletul cum plange, imi pot vedea gandurile. Incerc sa ma gandesc la viitor. Citindu-l iar pe dragul meu Eliade imi dau seama ca poate maine nu exista. Si atunci, ce caut eu aici de ieri?

Trebuie sa scriu cateva vorbe care-mi tin asta seara de cald. Si e chiar foarte bine....

"Ca sa-ti dai seama de cat preturieste viata ta, de cum ai izbutit s-o valorifici, gandeste-te ca maine ar putea fi ultima zi. Dar nu ultima zi a vietii tale - caci atunci ai mai putea gasi vre-o mangaiere: ai scris ceva, ai ajutat pe cineva, vei putea consola pe un cititor dupa cincizeci-saizeci de ani de la moartea ta - [...]

O asemenea moarte e consolatoare - si totusi, ea nu valideaza viata pe care ai dus-o. Dar gandeste-te ca maine ar putea fi ultima zi a lumii. Ca maine Pamantul se intoarce la modul lui predestinat: de gaz. Vezi, atunci, ce-ti mai ramane din viata ta, binele pe care l-ai facut, dragostea pe care ai impartasit-o, mangaierea pe care ai daruit-o altora."

- Da Mircea, ma gandesc! Ma gandesc chiar acum, iar raspunsul e atat de evident!