Am impresia ca vine iarna. De fapt... chiar vine.
Dupa o toamna mohorata zambetul imi ingheata pe chip, o data cu simturile.
As vrea sa mai gasesc pe drum un saculet in care sa se fi ratacit o speranta. O samanta de credinta ca intr-o zi trupul o sa-mi fie cuprins de caldura acelor raze calde atat de mult asteptate. Sa vad macar o licarire pe cer as vrea, care sa-mi dea puterea sa mai cred ca exist impreuna cu toate visele mele.
Ma opresc din drum la un colt de strada. Mi se pare ca povestea exista, ca n-a murit, ca intr-un anumit moment din vreme se va implini.
Incerc sa imi inchipui aleea insorita, copacii infloriti si ciripit de pasarele. Un motan cu coada stufoasa sade intins in mijlocul trotuarului, cu labele in sus. Ridica lenes o spranceana si ma priveste cu nepasare. La cativa metri, la poalele unui pom, pisica tine la pieptul ei doi pui infometati ce nu se mai satura . Ii priveste cu drag si din cand in cand le mai linge urechiusele si labutele spoite de lapte.
Ma uit la ceas, e foarte tarziu. Fac un rond cu privirea de jur imprejur. Ce tot astept?
Mi s-a parut.
Degetele imi sunt degerate. Nu le mai simt. Au o culoare vinetie. In curand cred ca va trebui sa merg la un chirurg. Nu exista tratament pentru stadiul acesta iar asa nu-mi folosesc la nimic. Mai mult ma incurca. Nici aburul sufletului nu-l mai simt.
Si totusi... doare atat de tare....
Dupa o toamna mohorata zambetul imi ingheata pe chip, o data cu simturile.
As vrea sa mai gasesc pe drum un saculet in care sa se fi ratacit o speranta. O samanta de credinta ca intr-o zi trupul o sa-mi fie cuprins de caldura acelor raze calde atat de mult asteptate. Sa vad macar o licarire pe cer as vrea, care sa-mi dea puterea sa mai cred ca exist impreuna cu toate visele mele.
Ma opresc din drum la un colt de strada. Mi se pare ca povestea exista, ca n-a murit, ca intr-un anumit moment din vreme se va implini.
Incerc sa imi inchipui aleea insorita, copacii infloriti si ciripit de pasarele. Un motan cu coada stufoasa sade intins in mijlocul trotuarului, cu labele in sus. Ridica lenes o spranceana si ma priveste cu nepasare. La cativa metri, la poalele unui pom, pisica tine la pieptul ei doi pui infometati ce nu se mai satura . Ii priveste cu drag si din cand in cand le mai linge urechiusele si labutele spoite de lapte.
Ma uit la ceas, e foarte tarziu. Fac un rond cu privirea de jur imprejur. Ce tot astept?
Mi s-a parut.
Degetele imi sunt degerate. Nu le mai simt. Au o culoare vinetie. In curand cred ca va trebui sa merg la un chirurg. Nu exista tratament pentru stadiul acesta iar asa nu-mi folosesc la nimic. Mai mult ma incurca. Nici aburul sufletului nu-l mai simt.
Si totusi... doare atat de tare....
No comments:
Post a Comment